Robert Ion, mijlocașul ofensiv în vârstă de 21 de ani, a fost prezentat oficial la Farul Constanța, după ce a fost cedat de către FCSB.
După ce a evoluat, sub formă de împrumut de la FCSB, în sezonul trecut, la Academica Clinceni, retrogradată în Liga 2, Robert Ion rămâne în Liga 1.
Crescut de către FCSB, Robert Ion a fost tot împrumutat, în ultimii ani, la Academica Clinceni și FC Voluntari. Doar două meciuri a prins fotbalistul pentru FCSB în prima ligă.
În această vară, FCSB a decis să îl cedeze pe Robert Ion, iar Farul Constanța a obținut semnătura fotbalistului. Acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane și va juca sub comanda lui Gheorghe Hagi.
„Farul Constanţa a ajuns la un acord cu mijlocaşul Robert Ion, care a semnat un contract valabil pentru următorii trei ani.
În vârstă de 21 de ani (05.09.2000), Robert Ion evoluează ca mijlocaş ofensiv, are 1,79m şi 70kg şi este fost internaţional de juniori şi a mai evoluat pentru FCSB şi Academica Clinceni.
Bun venit, Robert, şi cât mai multe realizări în tricoul alb-albastru”, se arată în comunicatul publicat de către Farul Constanța.
Nu mai puțin de nouă jucători a transferat Gheorghe Hagi la Farul Constanța în această vară, până acum: Vlad Morar, Gabriel Torje, Kevin Doukoure, Romario Benzar, Ayrton Mboko, Alex Buzbuchi, Jeremy Corinus, Dragoș Nedelcu şi pe Robert Ion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER